Blog cu articole, interviuri și despre vânzări

Scrise simplu, sincer, pentru voi

Articol Psychologies: Mihaela Chirculescu, o femeie care mișcă lumea

Cel mai frumos DAR ești TU!

February 08, 20246 min read

- Articol revista Psychologies | Februarie 2024 -

Sărbătorește luna iubirii, folosind aprecierea și prezența, ca daruri pentru persoana iubită! Februarie e luna iubirii! O lună frumoasă, emoționantă și, parcă, prea scurtă, pentru câte am avea de spus, arătat, oferit, persoanei dragi!

În alergarea după cadoul care să redea cel mai bine ceea ce simțim, să nu uităm esențialul: Prezența noastră, în mod activ, constant, în viața partenerului, e cel mai frumos și util cadou! Să-l oferim cât mai conștient, cu convingerea că va fi apreciat și va aduce bucurie, pe termen lung. E foarte interesant ce cadouri cumpărăm pentru a ne arăta iubirea față de partener. Și dacă, într-o zi, nu am mai avea posibilitatea cumpărării unui cadou prin care să demonstrăm iubirea? Ce alte opțiuni am avea la dispoziție? Omul a învățat să arate iubirea, înainte să existe banii, lucrurile materiale, cadourile cu fundiță. Și asta, pentru că e unul dintre cele mai naturale lucruri. Simt, manifest <> Manifest, simt. Cerc complet. A devenit, însă, normal să sigilăm ceea ce simțim, printr-o manifestare care să includă și un cadou fizic. Suntem creativi la acest capitol, dar tot intrăm, uneori, în pană de idei. Ce să-i iau? Cu ce să-l surprind de Valentine's Day? Dar de Dragobete? Și dacă ai înlocui un cadou fizic cu unul mai profund, cum ar arăta acesta? Dacă te-ai gândit deja la o cină romantică, urmată de o seară în același registru, e foarte bine și, dacă ești ca mine, probabil că ai făcut asta deja. E bine. Nu te opri, însă, aici. Poți face ca acest cadou să devină și mai valoros. Bărbații apreciază dovezile de grijă, iubire, prețuire. Un strop de laudă, combinată cu apreciere la superlativ, câteva complimente alese cu grijă, o privire admirativă, ca aceea pe care i-o ofereai la începutul relației voastre…

Nu știu cum sună pentru tine acestea și cât de deschisă ești pentru a-ți complimenta partenerul constant, intenționat, transformând asta într-o misiune zilnică și un scop bine definit. Știu, însă, că această practică aduce rezultate pe termen lung, relații armonioase și o comunicare din ce în ce mai bună în relație. Când bărbatul se simte apreciat, nu va mai căuta să demonstreze în permanență cui are ochi să observe, ci se va strădui să își păstreze în ochii tăi aprecierea pe care a câștigat-o. Spun „a câștigat-o” pentru că sigur ești de acord cu mine că așa e normal, să îți câștige respectul și aprecierea. Dar, în lupta lor pentru a ne câștiga aprecierea, cred că ajută să le oferim șanse corecte, fără să-i comparăm cu proiecții idealizate ale personajelor de basm, decât în măsura în care rămânem cu picioarele pe pământ și un zâmbet ștrengăresc pe buze. E suficient.

Mă întorc la dovezile de iubire. Bărbații apreciază dovezile de iubire preferate de noi: cuvinte frumoase, declarații de dragoste, îmbrățișări. Le plac, e adevărat, dar nu în aceeași măsură în care ne plac nouă. Pam, pam, am zis-o. Ceea ce apreciază și mai mult un bărbat e o susținere constantă, o dedicare sinceră care să transmită în permanență același mesaj: „Te susțin! Sunt aici pentru tine!” Aceasta e ceea ce menține un bărbat implicat activ într-o relație. Și nu știu cum se face că, după ani buni de relație, vedem tot mai puțin din lucrurile pe care le-am putea aprecia și tot mai mult din cele pe care nu le apreciem. Ce s-a schimbat? Sau, mai bine spus, cine s-a schimbat? El, care nu mai e… minunat? Sau eu… care aleg să privesc și să evaluez selectiv calitățile persoanei iubite? Ahhh, dar eram atât de fericiți la început… Succesul într-o relație presupune existența secreției de hormoni ai fericirii în creierul partenerilor, în permanență. De aceea, ne amintim cu atât de mult drag perioada primelor întâlniri, discuții, experiențe. Ne scăldam în hormonii fericirii și ne hrăneam cu ei. Cum am putea să ne întoarcem la ei?

Dopamină, oxitocină, serotonină, endorfină, secretate din plin, ne aduc tot mai prezenți și implicați în relație… Asta, până când, își face apariția Mr. Cortizol, neanunțat, neinvitat, și începe să ne pună sângele în mișcare, la cele mai mici lucruri care nu sunt conform așteptărilor. Idealizarea partenerului dă brusc, față în față, cu coborârea acestuia de pe piedestal, ca apoi, să stăm, prea des, în secreția de cortizol și prea puțin în cea de hormoni ai fericirii. O relație are nevoie să fie ținută în zona aceasta. Nu vom elimina secreția de cortizol, să nu idealizăm ceea ce o relație înseamnă, dar haideți să minimizăm efectele acestuia în relație și să ne bucurăm de efectele pe care secreția de hormoni ai fericirii le aduce. Secreția de dopamină, anticiparea cu privire la revederea partenerului, cea de oxitocină, hormonul iubirii (Abia aștept să îl îmbrățișez), îmbinate cu secreția de serotonină, un alt hormon al fericirii, care are legătură cu respectul, sentimentul că ești important, apreciat, valorizat, fac minuni în relația de cuplu.

Bărbatul va căuta, la fel ca și noi, semne care să producă aceste reacții în creierul său. În primul rând, va căuta semne că există apreciere și respect din partea ta, acestea fiind importante pentru el. Noi vibrăm la declarațiile de dragoste, ei, la declarațiile care transmit existența respectului față de ceea ce ei sunt, fac și aduc în viața noastră. Bărbatul caută respect, apreciere și suport. Noi, dragoste. Un munte poate fi mutat din loc de bărbatul care simte că e respectat și văzut ca fiind puternic, important, cel mai important, de către parteneră. Iar acestea, pentru a fi văzute, percepute, au nevoie de mai multe cuvinte:

  • Îmi place la tine că…

  • Apreciez la tine că…

  • E fascinant cum reușești să…

  • Îți mulțumesc pentru că ai făcut posibil să…

  • Înseamnă mult pentru mine faptul că…

  • Nu înțeleg cum reușești de fiecare dată să… E extraordinar!

  • Îți mulțumesc pentru că…

Privește sclipirea din ochii lui, când rostești aceste cuvinte. Bărbații tânjesc după acele cuvinte care redau faptul că, pentru noi, ei sunt mai ceva decât eroii din povești. Vrei să afli dacă partenerul tău se simte suficient de apreciat și lăudat de tine? Fii atentă la cât de des folosește cuvinte ca:

  • Ai văzut ce am făcut?

  • Ai auzit ce i-am spus lui X?

  • Știi cât de greu mi-a fost să…?

Dacă observi prezența acestor cuvinte, include-le frecvent în felul în care comunici cu el și observă expresia de pe chipul lui, când le folosești:

  • Am văzut că ai făcut lucrul X. Mi se pare extraordinar! Îți mulțumesc!

  • Știu că faci eforturi ca să… Vreau să știi că apreciez mult!

  • Am auzit cum ai vorbit cu X pentru a soluționa problema Y. Mi se pare genial și te felicit!

Bărbații vor aprecia întotdeauna complimentele care transmit respect și apreciere, dublate de argumente ferme, care să dovedească faptul că nu sunt vorbe goale, ci convingeri puternice, reale, pe care le avem despre ei. Să le oferim, drept cadouri, aceste cuvinte, afirmații, declarații, convinse fiind că reciprocitatea e un principiu ce funcționează din plin în Univers. Primești ceea ce oferi!


Custom HTML/CSS/JAVASCRIPT

bussines și vânzăriInteligenţa emoţionalăfemeie în business și vânzări
Back to Blog


Programează-ți o întâlnire gratuită cu mine și vom lucra împreună pentru succesul tău în vânzări!